Ca și până acum, modelul Toyota poate fi comandat în variantele de caroserie cu 3 și 5 uși. Dacă prima este disponibilă doar cu nivelul de echipare Terra, cea de a doua beneficiază de trei linii de echipare: Terra și Luna.

Aygo 2012 obţine un consum de combustibil deosebit de 4,4 l/100km şi un nivel de emisii de doar 102 g/km, la transmisia manuală.
Preţul de lansare al ediţiei limitate de la Toyota începe de la 8.535 Euro (cu TVA), pentru un nivel de dotare generos în clasa lui, ce include: airbaguri pentru şofer şi pasager, ABS+EBD+BA, aer condiţionat cu reglare manuală, geamuri electrice fata, închidere centralizată cu telecomanda, Radio CD&patru difuzoare, volan cu reglare în înălţime.
Toyota Aygo s-a clasat, în 2011, în Top 3 al preferinţelor clienţilor din segmentul A, cu o creştere a vânzărilor de peste cinci ori faţă de anul anterior, conform raportărilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto
Odată cu lansarea modelului cu îmbunătățiri, Toyota introduce pe piața locală și o ediție specială denumită Aygo Mandarin. Aceasta se individualizează prin nuanța orange a exteriorului, inserturile de aceiași culoare prezente pe turometru, vitezometru, uși, difuzoare, fante de ventilație cât și pe tapițeria bicoloră gri-orange. Prețurile de lansare sunt cuprinse între 9.120 și 10.745 de euro.
Partea de motorizare se reduce la o singură motorizare. Japonezii au renunțat la dieselul de 1.4 litri pentru a ceda unității pe benzină de 1.0 litru ”puterea” deplină. Revizuit și optimizat propulsorul ce dezvoltă 68 de cai putere la 6.000 rpm și un cuplu maxim de 93 Nm la 3.600 rpm se mulțumește cu un consum mediu de 4,4 litri la 100 km.
Cuplajul cu roțile punții față se face prin intermediul unei cutii manuale sau automată MultiMode, ambele cu 5 trepte. Transmisia MultiMode oferă și un regim manual de schimbare a treptelor, grație clapetelor aflate pe volan.
În dotare standard, Aygo Facelift primește airbaguri pentru șofer si pasager, ABS + EBD (distribuția electronică a forței de frânare) + BA (asistent la frânarea de urgență), aer condiționat cu reglare manuală, geamuri electrice față, închidere centralizată, sistem audio cu radio-CD și 4 difuzoare, volan cu reglare pe înălțime. Sistemul audio încorporează acum tehnologia Bluetooth cu funcție de apelare hands-free, oferă posibilitate de conectare cu un dispozitiv portabil pentru a asculta muzica și un ecran multifuncțional.
Asamblat în Cehia și dezvoltat special pentru clienții europeni, Toyota Aygo oferă un compromis chiar interesant între consum și prestații.
Prețuri Toyota Aygo Facelift – România/aprilie 2012
Versiune 3 uși
Aygo Terra 8.535 euro
Versiune 5 uși
Aygo Terra – 8.835 euro
Aygo Luna – 9.700 euro
Aygo Luna MMT – 10.420 euro
Ediția specială Aygo Mandarin
Aygo Terra Mandarin – 9.120 euro
Aygo Luna Mandarin – 10.030 euro
Aygo Luna Mandarin MMT – 10.745 euro













